Cum se ceartă secretarii de stat pe concediile obligatorii ale profesorilor

Ministerul Educației a trimis o adresă către toate școlile, pe 2 aprilie, prin care le spune directorilor și inspectorilor că tot personalul din școli și inspectorate va fi obligatoriu în concediu de odihnă de pe 4 aprilie, până pe 21 aprilie.

Adresa avizată acum de secretarul de stat Luminița Barcari (PNL) are la bază o notă dată anul trecut de fostul secretar de stat, Florian Lixandru (PSD). Acesta din urmă a criticat decizia actuală, susținând că nota dată de el era doar pentru personalul didactic și că ceilalți nu pot fi obligați de angajator să își ia concediu, conform edupedu.ro.

Imediat, actualul secretar de stat i-a dat replica, iar discuției s-a alăturat și directorul general al ministerului, Daniela Bogdan, cea care semnează adresa din prezent. Citeşte detaliile pe edupedu.ro!