Klopp, viitorul selecționer al Germaniei? Planul extraordinar pe care îl au nemții cu antrenorul lui Liverpool

Jurgen Klopp scrie istorie la Liverpool, germanul a impresionat și la Borussia Dortmund, iar șansele să preia la un moment dat naționala Germaniei sunt destul de mari.

Anul trecut, tehnicianul și-a prelungit contractul până în 2024, an în care ar urma să se despartă de Liverpool. Conform jurnaliștilor de la The Mirror, Klopp este considerat omul perfect pentru înlocuirea lui Low.

Klopp le-ar fi spus apropiaților că Liverpool va fi ultimul său club din carieră, iar pasul spre naționala Germaniei ar fi unul logic pentru el. De cealaltă parte, liderul din Premier League are planuri pe termen lung cu Jurgen, comparându-l pe acesta cu Sir Alex Ferguson sau Arsene Wenger, care au rămas mult timp la Manchester United, respectiv Arsenal.

Klopp n-a stat mai mult de șapte sezoane la un singur club, iar asta le dă speranțe nemților că mutarea se poate realiza. Cariera de antrenor și-a început-o la Mainz, în 2001, iar în 2008 a ajuns la Dortmund, acolo unde a rămas până în 2015.

Klopp, 8 trofee în carieră

Până acum, Jurgen a adunat 5 trofee cu Borussia Dortmund (de două ori campion în Bundesliga, Cupa Germaniei, de două ori Supercupa Germaniei) și 3 cu Liverpool (Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor).

52 de ani are antrenorul născut la Stuttgart

The post Klopp, viitorul selecționer al Germaniei? Planul extraordinar pe care îl au nemții cu antrenorul lui Liverpool appeared first on Prosport.