Mărturiile unui medic de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol: „La început am privit cu teamă decizia de a fi gazdă pentru carantinați”

Atunci când au auzit că în orașul lor vor fi aduși români din Italia pentru a fi băgați în carantină, mulți locuitori din Constanța și Techirghiol au privit această decizie cu suspiciune, dar mai ales cu teamă. Printre locuitori s-au aflat și medici care erau nevoiți să intre în contact cu ei. Acum, când lucrurile s-au mai liniștit Dr. Iulia Belc, medic primar șef de secție, Spital Recuperare Medicală Neuropsihomotorie-Copii, povestește experiența pe care a trăit-o după ce în sanatoriu au fost carantinați primii români veniți din Italia.

„La început am privit cu teamă decizia de a fi gazdă pentru carantinații veniți din toate colțurile Europei, goniți de ucigașul virus spre casă. Auzisem nenumărate povești despre ei. Dar știam că puteau fi și ai mei printre aceștia. Sau eu. Sau copilul meu. Când am îmbrăcat prima data echipamentul de protecție nu am simțit teamă, ci m-am gândit că viața mi-a oferit o altă provocare, a nu știu câta. Păream din altă lume, pentru o altă lume. Mă simțeam cuprinsă de o neliniște, dar și o frenezie cum nu mai avusesem în toată meseria mea. Și doar făcusem practică în toți anii de studenție pe toate secțiile, ne intersectasem nu o data, cu moartea prin saloane și laboratoare. Acum era însă altceva. Am privit la colegele mele. Le simțeam la fel de emoționate. Apoi am început să prindem curaj. Să ne susținem privirile. Să ne luăm locul stabilit în scenario atât de bine comandat și coordonat de managerul nostru. De fapt, ea, Elena Roxana Almășan, ne insuflase încredere că va fi bine. Ea se ocupase să avem întregul necesar de echipamente de protecție, să facem toate operațiile de izolare ca la carte, după planul prestabilit. Niciun detaliu nu a fost omis pentru ca toată lumea să se simtă în siguranță”.

„Și a sosit momentul primului contact. Tot cee ace vedeam era departe de temerile noastre. Erau oameni speriați, obosiți, înghețați, pe care tot acest tăvălug i-a găsit în facultăți, spitale, locuri de muncă ce s-au volatizat. M-a cuprins un sentiment de milă și de rușine pentru tot ce gândisem înainte. Carantinații au intrat în camera. Sunt altfel de pacienți. Știm despre fiacre cee ace s-a notat în fișele de observație. De la numărul de telefon, locul de unde venise, până la bolile copilăriei și preferințele culinare. Pe grup, fiecare dintre noi raportează situația de fapt din fiecare cameră. Dimineața, la prânz și seara. Responsabilitatea este mare, știm că oamenii aceia veniți de la drum lung, plini de neliniști și griji găsesc în noi singurul reazem, singura flacără de speranță. O responsabilitate imensă”.

„Acum pot spune că am reușit să clădim o
nouă structură ogranizatorică, alte circuite, procedure și protocoale printr-o
bună, consecventă și profesională coordonare și respectarea întocmai a
cerințelor de proteție, disciplină și solidaritate. Am învins întâi de toate
teama. Și ne-am verificat capacitatea de a rezista în situații excepționale,
făcându-ne datoria de medici-oameni. Lupta cu virusul ucigaș continua și știm
că suntem doar la un început de drum. Primele personae carantinate încep să plece
spre casele lor, fericiți că nu au fost contaminați, alții noi sosesc pentru a
petrece 14 zile în condiții de maximă siguranță. Dar suntem tot mai puternici,
mai bine antrenați și mai legați, visând la ziua când ne vom putea strange în brațe,
fericiți a dovedi că suntem supraviețuitori, oameni și medici. Dovadă că reușim
în acest timp să ne împlinim și obligațiile față de Centrul de cercetare științifică
existent în sanatoriu, editând un nou număr din revista Techirghiol, pe care o puteți
citit pe site-ul nostrum. În același timp, prin munca noastră neobosită ne cream
o bază de date medicale pentru studiile viitoare. Viața merge înainte cu toate
pânzele sus!”